Din inimă, la revedere, vară!

Au acoperit-o un sân alb pe jumătate, cupe cu burete şi mâini fără verighete.

În nisipul moale a mers în tălpile goale şi-a simţit că e mai fină decât el.

A-nghiţit apă sărată, s-a lăsat uitată.

A zâmbit la soare şi la lună şi a strâns o veche inimă de mână.

A iubit în continuare şi a crescut din ce în ce mai mare.

În fiecare anotimp lasă urme, fie pe-un trunchi de copac, pe o bancă dintr-un parc, pe-o alee înzăpezită sau pe un geam aburit. Toamna fuge printre frunze. Vara-şi lasă conturul pe nisip şi se bronzează cu urme de buze.

A vrut să fure întreaga vară, dar am certat-o. Bosumflată, a luat în final doar câteva frânturi: o mână de nisip, nişte îngheţată, câţiva oameni dragi, pe el şi o fotografie cu ea aproape dezbrăcată.

Inima mea bronzată vara asta a iubit mai mult.