Un zâmbet spre tavan înainte de culcare

     

      Minunile se întâmplă când Dumnezeu e bine dispus, şi cred că azi a avut o zi bună. 

     Altfel nu împlinea dorinţe de păcătoşi revoltaţi când El hotărăşte că trebuie să le arunce câte-o piatră-n cap, pentru a le aminti să mai privească în sus. 

     Altfel n-ar fi privit la rândul lui spre cei care îşi fac cruce cu limba de lene, şi nici nu răspundea întrebărilor mele.

Noiembrie e sfârșit în sfârșit

Microbuzul din care-mi primesc zâmbetul în fiecare dimineață de luni
are miros de covrigi cu miere și nucă,
iar chelnerul care mi-a cântat dorința lui de Crăciun
nu m-a văzut alergând cu fularul legat peste gură.

Dar instinctul îmi scrie în palmă cu un pix primit
că ar trebui să încetez să-l mai cred.
Și somnul mă roagă să renunț la cafea
când cerul nu are absolut nicio stea.

Ai spus „noapte bună”?

Noaptea dezleagă enigme,

te leagă pe tine de mine,

caldă, limpede, cu adevăr în privire,

m-adoarme şi mă trezeste din iubire.

Şopteste prin vise împliniri de visuri

şi-mi răspunde împăturând gânduri.

Le-aşaza pe locul unde perna e rece

o întoarce râzând şi-apoi tace şi trece.

Septembrie

E frig, e septembrie,
e început de toamnă, se face curăţenie.
Se golesc sertarele de lucruri ce au durut peste an.
Se spală batistele din buzunar.
Se şterge praful de pe dovezile de iubire.
Se aerisesc mintea şi inima. Nimeni nu minte.
Se numără sentimentele:
"Sunt tot atâtea?"
"Nu."
"Ştiam ca nu mă iubeşti la fel de mult..."
"Şi aveai dreptate. Sunt mai multe cu 366 decât anul trecut. Cu fiecare zi te-am iubit mai mult."

În august, dimineaţa...

înfăşurată-n perdele cu soare
ne îmbracă-n culori calde,
ne umple pielea de raze,
de nisip, de scoici, de buze
de sare
dulce
şi ne aduce
cafea cu lapte şi vise coapte,
pe care le culegem când soarele iese din mare,
le închidem în borcane
şi le păstrăm ca pe icoane.

La sfârsit de anotimp,
ramân borcane strâse-n timp.
Ramânem noi cu amintiri, scoici în buzunare
şi un imens şi veşnic dor de mare.

Ţara negustorilor

În România toată lumea-i negustor.

Se vinde şi se cumpără pe rupte.

Pentru că nu există lucru fără preţ,

unii se trezesc peste noapte mai deştepţi,

mai bogaţi, mai plini de grade.

Mai nou inteligenţa oamenilor stă în buzunare.

Evadare

M-aş agăţa de mâna dreaptă a timpului, de degetul lui mic.

L-aş ruga să mă poarte înapoi, în trecuturile tuturor

şi m-aş desprinde în braţe de iubit veşnic

neştiutoare că totu-i trecător.

Iar dacă cumva, timpul m-ar abandona,

sătul de câte îl apasă,

oriunde m-ar lăsa

aş şti să mă întorc acasă.

Prezent cu oameni aroganţi,

de vei vrea să mă găseşti înainte de-a mă-ntoarce,

caută-mă în haine demodate,

în sfârşitul unei poveşti neterminate.

Mai mult sau mai puţin oameni

Oamenii sunt fericiti câteodată. Alteori îi vezi traversând strada încruntaţi.

Unii iubesc fără măsură, alţii vorbesc şi atunci când tac.

Unora le place mirosul de benzină, altora le e destul un zâmbet.

Există mulţi care se mulţumesc cu puţin

şi prea mulţi nemulţumiţi cu mult.

Unii nu opresc la semafor, alţii îşi împart umbrela cu necunoscuţi.

Pentru unii lumea e mereu umbrită de un nas ţinut mult prea sus,

pentru alţii mai există prieteni.

La ora asta unii zâmbesc necontrolat, pe alţii îi dor dinţii de la cât scrâşnesc din ei.

Pentru unii e vacanţă, pentru alţii diplomatul e greu.

Pentru unii azi e marţi, pentru alţii mâine-i 13.

Unii nu pot să-şi ceară scuze, alţii pleacă fără să spună "mulţumesc".

Unii oameni merită, alţii nu. Prea mulţi primesc.

Mulţumec pentru tot ce-am numărat!

     Mi-am împărţit adolescenţa-n luni, zile, ore, minute şi secunde. Lunile erau de dus dorul, zilele de-acomodare, minutele de vorbit la telefon, secundele numărate înainte de culcare. Şi număram de la luni la secunde perioada în care lipsea mama. Şi-am învăţat numărând tot ce ştiu, am devenit expertă în călcat cămăşi bărbăteşti. Am învăţat să-i semăn şi tata a învăţat într-o zi întreagă de 24 decembrie să facă sarmale. Fără să vrea, mama ne-a transformat în oameni. Sunt mândră de ea şi-i mulţumesc pentru tot ce-am numărat. Fac parte din copiii crescuţi prin telefon, iar părinţii mei se numără printre părinţii care şi-au crescut copiii frumos.

Amor de mărţişor

Umeri albi de buze fost-au sărutaţi

şi buzele erau roşii.

Buzele de dinţi muşcate

şi dinţii erau albi.

Legate cu-n fir alb şi unul roşu

dorurile noastre zac. Şi tac.

Vieţile ne-or rămâne împletite

în veci  în alb şi roşu.

Departe eşti iubite

şi mă agăţ de-un fir

                                                                             alb...

Nu te grăbi

Nu te grăbi să creşti, la primul examen îţi va părea rău, şi în plus, îţi va fi mereu dor să te joci cu păpuşile.

Nu te grăbi să îl plănuieşti pe mâine, cât mai e încă azi.

Nu îţi grăbi norocul, vine el când e trimis.

Nu grăbi niciodată un zâmbet, trece singur când inima nu mai râde.

Nu te grăbi să tragi concluzii, mi s-a spus de multe ori că nu-i corect.

Nu te grăbi să crezi că există prieteni.

Nu te grăbi să întorci pagina înainte să citeşti printre rânduri.

Uneori e prea devreme dimineaţa târziu

          Dimineaţa târziu sau la amiază devreme, dragostea se foieşte la tine sub cearşaf. Îşi mişcă firav genele şi te zăreşte lângă ea. Se-ntinde. Zâmbeşte. Te trezeşte când îşi dezlipeşte fundul de tine şi capul de pe braţul tău amorţit. În sfârşit te-a scăpat de şuviţa enervantă, care te-a gâdilat până ai adormit. Somnoroasa din tricoul tău e făcută parcă să fie sărutată dimineaţa. Însă n-ai apucat să o priveşti dormind. Uneori e pur şi simplu prea devreme dimineaţa târziu.