Microbuzul din care-mi primesc zâmbetul în fiecare dimineață de luni
are miros de covrigi cu miere și nucă,
iar chelnerul care mi-a cântat dorința lui de Crăciun
nu m-a văzut alergând cu fularul legat peste gură.
Dar instinctul îmi scrie în palmă cu un pix primit
că ar trebui să încetez să-l mai cred.
Și somnul mă roagă să renunț la cafea
când cerul nu are absolut nicio stea.
