Omul

    

       În iarna mea zăpada e caldă, iar tu eşti om. Unul de zăpadă. Te-am construit vreme îndelungată mângâiat cu mănuşi de puf. Când ai ajuns în cele din urmă om ai uitat că datorită mie eşti aşa. Ai plecat cu prima... primăvară. Ca să te păstrez alb îmi asum eu vina. Am uitat că pentru a fi om ai nevoie de o inimă.

Din suflet

Suflete în trupuri obişnuite să se iubească în reprize.

Suflete care închid ochii în faţa suferinţei altui trup decât al lor.

Suflete ce nu pot oferi, dar suflete care mulţumesc din suflet.

Suflete frumoase, nevăzute de trup, dar suflete care iubesc trup şi suflet.

Suflete mari în trupuri mici, ce tac în faţa sufletelor mici pentru că vin din trupuri mari.

Se mai numesc ele oare suflete tari?

Om construit din vise

Născut din vis de-a fi părinte

Visezi acum să fii copil.

Vise peste vise

Visate nu trăite

Au făcut din tine

Om construit din vise.

Printre atâtea alte vise care asteaptă să fie împlinite,

Eşti tu un vis ce naşte vise

Şi-acolo undeva, ca orice vis, ai locul şi momentul tău de împlinire.

Din inimă, la revedere, vară!

Au acoperit-o un sân alb pe jumătate, cupe cu burete şi mâini fără verighete.

În nisipul moale a mers în tălpile goale şi-a simţit că e mai fină decât el.

A-nghiţit apă sărată, s-a lăsat uitată.

A zâmbit la soare şi la lună şi a strâns o veche inimă de mână.

A iubit în continuare şi a crescut din ce în ce mai mare.

În fiecare anotimp lasă urme, fie pe-un trunchi de copac, pe o bancă dintr-un parc, pe-o alee înzăpezită sau pe un geam aburit. Toamna fuge printre frunze. Vara-şi lasă conturul pe nisip şi se bronzează cu urme de buze.

A vrut să fure întreaga vară, dar am certat-o. Bosumflată, a luat în final doar câteva frânturi: o mână de nisip, nişte îngheţată, câţiva oameni dragi, pe el şi o fotografie cu ea aproape dezbrăcată.

Inima mea bronzată vara asta a iubit mai mult.

Scris în palmă

S-au scris atâtea lucruri
în palma-aceasta ştearsă
încât acu-i un amalgam de vise.
Liniile acelei vieţi drepte
s-au încâlcit
căci prea mult a fost strânsă-această palmă.
Mireasma şi-a pierdut-o palma ta
cândva vie
mirosind a ea.
E rece făr’ obrajii de copilă mângâiaţi cu-atâta drag,
e aspră, căci degetele-i moi sunt undeva departe
în altă palmă poate.
Şi palma ta
aşteaptă mută
acele buze ce n-o mai sarută.

Am venit. Am plecat.

Mi-ai cules zâmbete şi mi le-ai oferit din priviri. Am văzut cum colţurile gurii mele se ridică-n ochii tăi şi am înţeles de ce-ai venit. Ai observat că dinţii tăi se-arată-n număr mare când las o privire jucăuşă să alerge spre tine? Poate ai auzit o inimă bătând şi-ai crezut că bat la uşa lumii tale? Am auzit răsuciri de cheie şi am văzut nişte călcâie aprinse. Am ştiut c-ar trebui să intru. Aşa am stat în lumea ta o seară când mie îmi era foarte frig afară.

Tu, timpule!

Tu, timpule,

Care le schimbi pe toate,

Ţi-am dat eu voie să intervii?

De ce mă faci să par mincinoasă

Când spun că nu mai cred sau nu mai simt?

De ce îţi pui asupra mea amprenta

Fără să-mi ceri măcar o dată voie?

De ce atunci când îmi e bine treci aşa uşor,

Iar când mi-e greu atât de anevoie?

M-ai crescut,

Dar nu m-ai întrebat dacă vreau să fiu mare.

Ai trecut...

Şi nu te-ai oprit niciodată.

M-ai facut de multe ori să mă grăbesc,

M-ai făcut să-mi fie teamă,

Sau să vreau să iubesc.

Dar apoi nu te-ai gândit şi să-mi vindeci rănile...

Atunci când treci mult

De ce mă faci să-mi fie dor?

Tu nu stii că dorul doare?

Timpule, ce esti de fapt?

Duşmanul femeilor frumoase,

Speranţa celor care nu-şi doresc decât să treci,

Durerea celor care au ajuns la capăt

Şi fericirea celor care te aşteaptă.

Esti multe lucruri, timpule drag...

Şi poate că am fi prieteni

Dacă ai alerga în ore şi te-ai odihni în pauze

Sau daca te-ai opri uneori,

Când vezi că sunt prea ocupată.

Sau mai poţi să faci ceva...

Maturizează-mă odată!

Mi-e dor

Mi-a fost de zeci de ori mai dor, de acelaşi om.

Un dor dureros.

Am suferit din vina lui. Îmi curgea prin vene şi îmi invada trupul şi inima şi mintea. Muşca din mine noapte şi nu puteam să dorm.

Cel de azi e drăgăstos.

E dulce, naiv, penibil, încrezut şi gelos.

El nu doare, dar niciodată nu moare. El se naşte în fiecare zi: când se închide uşa, când pleacă trenul, când sună telefonul, sau când nu sună.

Când plouă, când ninge, sau e soare, dorul de tine nu moare.

Doarme doar când dorm şi eu în braţele tale.

Lapte şi miere

Două perechi de picioare calcă pe gresia rece. Se îndreaptă spre fereastră. În bucătărie pătrunde o adiere uşoară  de aer curat. O rază de soare mângâie un obraz, iar pe celălalt se aşază două buze...

Doua picioare merg spre frigider şi două mâini iau o cutie cu lapte. Apoi se îndreaptă spre dulăpiorul de pe perete şi se întind pe vârfuri.  Degeaba...

Două mâini cuprind un mijloc subţire şi alte două iau borcanul cu miere.

Pe două felii de pâine moale se întinde mierea, iar în două pahare curge lapte.

Două guri muşcă din pâine, beau lapte şi se sărută.

                                           ...

O pereche de picioare calcă pe gresia rece. Se îndreaptă spre fereastră. În bucătărie se face curent. Afară plouă şi o picătură de ploaie cade pe un obraz palid, iar pe celălalt o altă picătură se iveşte. Plouă înăuntru...

Două picioare merg spre frigider şi două mâini iau o cutie cu lapte. Apoi se îndreaptă spre dulăpiorul de pe perete şi se întind pe vârfuri.  Degeaba...

O felie de pâine uscată rămâne abandonată pe o farfurie, iar într-un pahar curge lapte.

O gură ia o înghiţitură, dar laptele n-are gust, iar mierea e zaharisită în borcanul din dulap.

Unu decembrie

A venit şi ziua ta,

prima din ultima lună.

Cu buze roşii, ochi albaştri şi păru-ţi blond

 eşti parcă mai frumoasă azi

 când românii-ţi cântă imnu-nfofoliţi în steaguri.



Destin

Covor călcat de tocuri cui,
Aşternut mototolit,
Nu m-aş plânge nimănui.

Întrebat neîncetat dacă o iubeşte,
Tăiat mărunt la sfârşit de poveste.
De-ar fi să putrezesc într-un sicriu,
Spinii mei de-ar înţepa numai mâini curate de fecioare.
Petalele fie-mi zdrobite de trupurile goale.

Pus la uscat cu capul în jos întreaga viaţă,
Făcut dulceaţă.

Doamne, orice, se roagă trandafirul,
Dar să nu fiu uitat pe ultimul raft,
Căci sunt alergic la praf.