În iarna mea zăpada e caldă, iar tu eşti om. Unul de zăpadă. Te-am construit vreme îndelungată mângâiat cu mănuşi de puf. Când ai ajuns în cele din urmă om ai uitat că datorită mie eşti aşa. Ai plecat cu prima... primăvară. Ca să te păstrez alb îmi asum eu vina. Am uitat că pentru a fi om ai nevoie de o inimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu