Cafea cu dor şi lapte

   

    De două ore-aşteaptă să fie dimineață, ca să poată zbura din pat fără să se simtă vinovat că m-a trezit. Ştiu asta datorită ultimelor şapte ori în care s-a foit şi a celor trei în care a verificat ceasul. În sfârşit sună alarma. Mă gâdilă un pupic uşor pe obraz şi-l simt secunde bune după ce el s-a ridicat, semn că pot să ocup şi partea lui de pat. Mă întind şi îl aud chicotind.
  Parcă undeva departe, cineva cotrobăie prin dulapuri, în bucătărie. Prima usă deschisă, cafeaua. A doua uşă deschisă, zahărul. Uşa frigiderului deschisă, laptele. Laptele? Nu am lapte.
    Cinci minute mai târziu, o aromă puternică de cafea inundă toată casa şi o dată cu ea şi creierul meu.
     "Bună dimineața!" şi un zâmbet larg.
   "Zău că-i bună!", mai ales când îmi întinde o cană albă şi uriaşă de cafea. Cu lapte.